Misiunea OSCE în Moldova întrunește avocați care activează în domeniul protecției drepturilor copiilor de pe ambele maluri ale Nistrului
Misiunea OSCE în Moldova a organizat cea de-a treia ședință a Clubului Drepturilor Omului din acest an, cu participarea avocaților de pe ambele maluri ale râului Nistru. Acest eveniment, găzduit de Misiune pe 30 octombrie 2015, în Tiraspol, a reunit aproximativ 25 de avocați, care au discutat abordările juridice privind protejarea drepturilor copiilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Participanții au analizat probleme de ordin legal cu care se confruntă copiii din familii vulnerabile, precum și cei din orfelinate. În cadrul ședinței a fost reiterată necesitatea unei documentări corespunzătoare a copiilor, pentru ca aceștia să poată continua studiile și participa la viața socială și publică.
„Copiii și tinerii care și-au pierdut părinții se confruntă adesea cu proceduri îndelungate de verificare a identității, fapt ce le creează probleme chiar și la vârsta adulta”, a spus Iuliana Abramova, director al ONG-ului „Rezonans” din Bender. „Identificând provocările specifice și comparând abordările noastre privind rezolvarea acestor probleme, am reușit să reevaluăm modul în care ne ocupăm de problemele de documentare cu care se confruntă minorii”.
Evenimentul organizat face parte din proiectul de un an, care facilitează schimbul de experiență între avocați de pe ambele maluri și sprijină dezvoltarea societății civile. Ședința finală a Clubului Drepturilor Omului este planificată pentru luna decembrie 2015 la Chișinău.