Misiunea OSCE în Moldova instruiește tinerii cu privire la tehnicile de dezbateri
Timp de trei zile, 26-28 iunie 2015, Misiunea OSCE în Moldova a organizat un eveniment de instruire cu privire la tehnicile de dezbateri pentru 40 de elevi din cursul superior din Bender, Cahul, Ceadîr-Lunga, Comrat, Taraclia, Tiraspol și Vulcănești. Trainingul s-a petrecut la Vadul lui Vodă, pe malul Nistrului.
În cadrul cursului, elevii s-au familiarizat cu formatul dezbaterilor Karl Popper, care îi învață cum să dirijeze dezbaterile academice și să participe la ele, să demonstreze capacitățile de lider, să susțină discursuri publice, să lucreze în echipă și să aplice gândirea critică. Scopul trainingului a fost de a dezvolta abilități analitice și de dezbatere ale studenților, pentru a le permite să participe la inițiative civice și politice, precum și să le conducă, consolidând capacitățile lor de a se angaja în procesele democratice la nivel național și cel local.
„Noi credem ca acest training va oferi școlilor implicate instrumente suplimentare de educație civică, consolidând și procesele democratice din Moldova. Sperăm, de asemenea, că prin intermediul cursului, școlile și elevii din diferite orașe și regiuni vor stabili contacte și vor dezvolta cooperarea”, a declarat Mihail Sirkeli, unul dintre instructori la eveniment.
În toamnă, elevii participanți la training vor aplica noile cunoștințe și abilități în cadrul unei serii de trei turnee de dezbateri. Organizarea cursurilor și turneelor face parte din proiectul de trei ani, implementat în comun de către Misiunea OSCE în Moldova și ONG Piligrim-Demo, pentru sprijinirea atragerii societății civile și tinerilor din Găgăuzia în discuțiile publice și serviciul public.