Cum să reacţionăm la crimele motivate de ură a fost subiectul seminarului OSCE pentru procurori şi ofiţeri de poliţie din Moldova
Între 17-18 octombrie 2013, Misiunea OSCE în Moldova, în colaborare cu Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) şi Procuratura Generală a Republicii Moldova, a desfăşurat un seminar de două zile pentru procurori şi ofiţeri de poliţie privind combaterea crimelor motivate de ură.
Procurorii şi ofiţerii de poliţie din centrul şi sudul Moldovei au fost instruiţi în Chişinău, pe 17 octombrie, iar colegii acestora din nordul Moldovei – pe 18 octombrie la Bălţi. În jur de 50 persoane au participat la seminar. Participanţii au discutat despre noţiunea de crimă motivată de ură şi cum poate aceasta fi identificată, au aflat despre cadrul relevant regional şi internaţional, precum şi despre legislaţia din Moldova. Participanţii au examinat cazuri de crime motivate de ură şi au analizat diferite aspecte ale acestui fenomen complex, inclusiv discriminarea în comunităţile locale.
Acest seminar face parte dintr-un proiect care are scopul de a consolida reacţia sistemului de justiţie penală din Moldova la crimele motivate de ură.
Misiunea OSCE în Moldova a iniţiat acest seminar ca urmare a mesei rotunde, organizate în Chişinău în iunie 2012, privind legislaţia Moldovei în domeniul faptelor motivate de ură, împreună cu Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice în Moldova (EUHLPAM) şi Oficiul Coordonatorului Rezident al ONU în Moldova.