Acordurile urmate de implementare ar putea deveni noua normă a procesului de reglementare transnistreană, spune consilierul Reprezentantului Special al OSCE
CHIȘINĂU, 22 februarie 2018 – Alfredo Conte, consilier al Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, a încheiat astăzi vizita de trei zile în Moldova. El s-a întâlnit cu conducerea de la Chișinău și Tiraspol, autoritățile din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia și ambasadorii rezidenți ai mediatorilor și observatorilor în formatul „5+2”. Întâlnirile sale au pregătit terenul pentru vizita ulterioară în Moldova a Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini.
La Chișinău, Conte s-a întâlnit cu Viceprim-ministrul pentru reintegrare și reprezentantul politic al Republicii Moldova, Cristina Lesnic, precum și cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tatiana Molcean. La Tiraspol, el s-a întâlnit cu reprezentantul politic al Transnistriei, Vitali Ignatiev.
În cadrul întâlnirilor cu negociatorii, consilierul Reprezentantului Special a salutat faptul că „asumarea locală” a procesului a evoluat în implementarea în comun a acordurilor semnate la Chișinău și Bender în noiembrie 2017. „Noi vedem implementarea acordurilor semnate recent de către părți și suntem pe punctul de a încheia noi acorduri. Bazându-mă pe întâlnirile de la Chișinău și Tiraspol, sunt convins că aceasta poate fi noua normă a procesului de reglementare, care va genera beneficii pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a spus Conte. „În acest context, am subliniat necesitatea de a ajunge la un acord, până la finele lunii februarie, cu privire la un mecanism care ar permite mijloacelor de transport din Transnistria să participe la traficul rutier internațional, conform angajamentului asumat de către părți în Protocolul de la Viena”.
În discuțiile cu Directorul General al Biroului pentru Relații Interetnice, Oleg Babenco, Conte a salutat adoptarea de către Moldova a Planului de acțiuni pentru Strategia națională de consolidare a relațiilor interetnice. „Construirea unei societăți incluzive și tolerante este un proces fără sfârșit, care pentru multe țări include și comemorarea și studierea Holocaustului”, a spus Conte. Acest mesaj a fost reiterat în cadrul întâlnirii cu reprezentantul comunității evreiești, Alexandr Bilinkis, care l-a informat pe Conte despre progresele ce vizează dezvoltarea unui muzeu al patrimoniului evreiesc la Chișinău, așa cum este prevăzut în Planul de acțiuni al Republicii Moldova privind comemorarea Holocaustului.
În ultima zi a vizitei, Conte s-a întâlnit la Comrat cu Bașkanul UTA Găgăuzia Irina Vlah și Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei Alexandru Tarnavschi. „Afirmarea pe deplin a autonomiei Găgăuziei în cadrul Republicii Moldova stabilite în 1994 va ajuta la consolidarea statului, deoarece se referă la buna guvernare și supremația legii", a conchis Conte.
După vizita lui Conte, este programată prima vizită în Moldova a Reprezentantului Special Frattini pentru prima jumătate a lunii martie. Procesul de reglementare transnistreană ocupă un loc important pe ordinea de zi a Președinției italiene a OSCE pentru anul 2018, sub genericul “Dialog, Implicare, Responsabilitate”.