Misiunea OSCE în Moldova abordează inegalitatea de gen și violența în familie în cadrul unei serii de prelegeri publice
Pe 2 mai 2017, Misiunea OSCE în Moldova a lansat o serie de 15 prelegeri publice vizând promovarea egalității de gen și combaterea violenței în familie în Moldova. Prelegerile publice, organizate cu sprijinul Ministerului Educației al Republicii Moldova, se vor desfășura pe tot parcursul anului în 13 locații din toată țară, inclusiv Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. Se preconizează că aproximativ 900 de studenți și profesori ai școlilor profesionale vor lua parte în această serie.
Prelegerile se vor axa pe importanța egalității de gen în viața publică și economică a țării, precum și pe prevenirea și reacționarea la cazurile de violență în familie. În acest sens, seria de prelegeri contestă atitudinile predominante în Moldova față de violența domestică, potrivit cărora violența este percepută ca un subiect privat care trebuie abordat în cadrul familiilor. În plus, prelegerile sunt menite să distrugă stereotipurile de gen în sfera publică și în cea privată.
„Este important ca tinerii să înțeleagă necesitatea egalității de gen și să respecte drepturile femeilor”, a spus Valentina Bodrug-Lungu, directoarea ONG-ului „Gender Centru” și una dintre vorbitori în cadrul seriei. „Astfel de prelegeri contribuie, fără îndoială, la creșterea generațiilor viitoare care sunt împuternicite să prevină abuzul femeilor și să promoveze relațiile sănătoase în familie”.
Prelegerile publice se bazează pe rolul important al instituțiilor de învățământ în promovarea egalității de șanse și în diseminarea valorilor cheie în rândul tinerilor. Prelegerile provin din activitățile de proiect implementate de către Misiunea în 2015 și 2016 în scop de a spori gradul de conștientizare a egalității de gen și a problemelor legate de violență în familie în rândul tinerilor din școlile și colegiile profesionale, în special a celor ce studiază psihologia, consilierea și asistența socială.