Reprezentantul Special al OSCE Bogojević, în timpul vizitei în Moldova, a afirmat că evoluțiile din regiune nu ar trebui să influențeze negocierile privind Transnistria
CHIȘINĂU, 27 martie 2014 – Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Radojko Bogojević, încheind astăzi vizita sa la Chișinău și Tiraspol, a subliniat că evoluțiile din regiune nu trebuie să influențeze negocierile în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană.
În cadrul vizitei de trei zile, Bogojević s-a întâlnit cu Viceprim-ministrul pentru reintegrare și negociatorul principal Eugen Carpov și Vice-ministrul Afacerilor Externe Valeriu Chiveri, negociatorul principal din partea Transnistriei Nina Ștanski, reprezentanți ai societății civile și ai comunității diplomatice.
Vizita a fost efectuată în cadrul procesului de pregătire pentru următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 privind reglementarea transnistreană planificată să se desfășoare la Viena în perioada 10-11 aprilie.
Formatul 5+2 include reprezentanții părților, mediatorilor și observatorilor în cadrul negocierilor – Moldova, Transnistria, OSCE, Federația Rusă și Ucraina, precum și SUA și UE.
“Deoarece ne apropiem de următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, vreau să-mi exprim speranța că evoluțiile recente din regiune nu vor afecta negocierile, și părțile vor continua să interacționeze constructiv”, a subliniat Bogojević.
Printre subiectele principale discutate au fost: libertatea de circulație, educație, economie și accesul agricultorilor la terenurile lor. Bogojević a subliniat necesitatea ca toate părțile implicate să dea dovadă de flexibilitate în abordarea acestor probleme.
“Sperăm că următoarea întrevedere a negociatorilor principali, care va avea loc la Chișinău pe 1 aprilie, va oferi posibilitatea de a face progrese concrete în aceste domenii", a spus Bogojević.
Bogojević a fost numit de către Președintele în exercițiu elvețian al OSCE drept Reprezentantul său Special pentru procesul de reglementare transnistreană și va deține această poziție pe parcursul președinției consecutive a Elveției și Serbiei în anii 2014-2015.