Misiunea OSCE în Moldova şi Ministerul Mediului vor elimina pesticidele inutilizabile din Transnistria
CHIŞINĂU, 22 februarie 2013 – Un proiect pentru eliminarea în siguranţă a unei cantităţi de aproximativ 150 de tone de pesticide inutilizabile stocate în Transnistria va începe în urma semnării unui Memorandum de înţelegere între Misiunea OSCE în Moldova şi Ministerul Mediului care a avut loc astăzi. Prin eliminarea pesticidelor se vor reduce riscurile de mediu şi sănătate pentru populaţia locală.
Memorandumul de înţelegere a fost semnat de către Ambasadoarea Jennifer Brush, Şefa Misiunii OSCE în Moldova şi Viceministrul Mediului Lazăr Chirică.
„Localnicii vor beneficia în mod direct de pe urma acestei iniţiative - eliminarea pesticidelor va reduce riscurile asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor care trăiesc în Transnistria. În acelaşi timp, o astfel de cooperare pe ambele maluri ale râului va promova politici bune privind mediul înconjurător şi va ajuta la consolidarea încrederii,” a spus Brush.
Substanţele chimice nu prezintă doar o ameninţare asupra sănătăţii comunităţilor locale dar pune şi o povară financiară pe autorităţile locale responsabile de protecţia, monitorizarea şi menţinerea locurilor de stocare a acestora.
Acordul privind eliminarea pesticidelor a apărut ca un rezultat al grupului de lucru pentru chestiuni din agricultură şi de mediu al părţilor moldoveneşti şi transnistrene. În acelaşi timp, partea moldovenească s-a oferit să coopereze în dezvoltarea proiectului pentru eliminarea pesticidelor.